Procurorii DIICOT implicați în ancheta Nordis susțin că Mihai Alexandru, unul dintre liderii decizionali ai grupului, care era și unul din principalii beneficiari ai sumelor delapidate din conturile Nordis Management S.R.L, se folosea de ”abilitățile sale de a induce în eroare atât opinia publică cu privire la stadiul lucrărilor cât și clienții cu care interacționa.”
Referatul procurorilor precizează că din cadrul palierului superior-decizional fac parte numiții Ciorbă Vladimir Răzvan, Poștoacă Gheorghe-Emanuel și Mihai Alexandru. Aceștia sunt principalii acționari sub diferite forme în cadrul entităților juridice din grup, direct, la vedere sau prin persoane interpuse și factorii decizionali cei mai importanți. În cadrul acestui prim palier se detașează ca lideri incontestabili numiții Ciorbă Vladimir Răzvan și Poștoacă Gheorghe-Emanuel, între aceștia existând relații de parteneriat și nu de subordonare.


































