Premierul Ilie Bolojan a anunțat noi detalii despre pachetul de reformă a pensiilor speciale, precizând că legea va include o perioadă de tranziție de 15 ani și un plafon de 75% din ultimul salariu pentru pensiile magistraților.
Șeful Guvernului a precizat că măsurile vizează doar pensiile care vor intra în plată după adoptarea legii și a avertizat că respingerea actului normativ de către Curtea Constituțională ar afecta grav legitimitatea executivului.
„Încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine, ținând cont de deciziile pe care Curtea Constituțională le-a emis de-a lungul anilor.
Pachetul se referă strict la ceea ce se va întâmpla în viitor, adică la pensiile care vor intra în plată după intrarea în vigoare a legii. Sper ca, respectând toate deciziile Curții și legislația în vigoare, și argumentând mai clar, proiectul să aibă șanse mari să treacă de controlul constituțional”, a declarat premierul, la





























