Iohannis, EXECUTAT SILIT. ANAF i-ar fi luat casa fostului președinte. Urmează recuperarea echivalentului chiriei pe care a încasat-o ilegal



Potrivit unor surse din cadrul Administrației Județeane a Finanțelor Publice Sibiu, miercuri, 2 octombrie 2025, Klaus Iohannis ar fi fost pus în situația jenantă de a se trezi pe cap cu inspectorii ANAF care i-au solicitat să predea cheile imobilului din strada Nicolae Bălcescu. Autoritățile fiscale au considerat că fostul președinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.

Un martor a declarat pentru FANATIK că momentul a fost unul tensionat, însă Klaus Iohannis s-a lăsat până la urmă convins să colaboreze cu inspectorii ANAF.

Iohannis mai are de achitat statului român și echivalentul chiriei pe care a încasat-o ilegal în timpul în care a fost „proprietar”. Suma urmează să fie echivalată de Fisc și va fi recuperată pe cale amiabilă sau poprire.

Iohannis tratat ca orice român de rând

Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, declara că fostul președinte al Românei va fi executat…



Citeşte mai mult