„Există garanții puse pe hârtie”, a spus preşedintele României. Mai mult, Klaus Iohannis îi critică pe greviști, pentru că ar pune în pericol viitorul elevilor.
Klaus Iohannis spune că greva profesorilor „a durat un pic mult”, precizând că, după ce Guvernul a adoptat ordonanța privind majorările salariale, se așteaptă ca profesorii să se întoarcă la ore, chiar dacă, spune el, sindicaliștii nu se înțeleg între ei, conform Digi24.
„Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi, media.
Guvernul le spune ceva sau eu, ei se duc şi consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază, de aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această ordonanţă, indiferent de cum se negociază.
Citeşte şi: Iohannis, la…
































