„Sunt câteva dosare serioase pe pandemie. Sunt cel puțin 4”

  • „Încercăm să ne ducem într-o zonă de 10-15% de achitări. Ne vin încă din spate destul de multe achitări”
  • „Când avem fapta nu există, trebuie să vedem în ce măsură este imputabilă sau nu procurorului. 3 referate au fost schimbate în imputabile în DNA”
  • „Nu poți avea șefi de secții în DNA cu 30-40 de dosare în lucru. Ne interesează ca fiecare să-și asume răspunderea pe poziția pe care o are în DNA”
  • „Adresa DNA pe prescripție n-a trecut nici pe la mine, nici pe la adjuncții DNA. Nu este în concordanță cu viziunea pe care o avem”
  • „Discuția pe care am avut-o a vizat exercitarea căilor extraordinare de atac”
  • „Nu stăm foarte bine la cifre dar așteptăm decizia CJUE. După hotărârea CJUE vom lua o decizie pe deplin înțeleasă”
  • „Mai sunt dosare pe pandemie și câteva vor genera ceva impact”
  • „Trebuie să fim transparenți, dar să nu ne facem un PR gratuit”
  • „Trebuie să fim atenți și la zona de investigații din jurnalism…

Citeşte mai mult