În zorii zilei, peste 200 de pasageri care trebuiau să plece de la Cluj-Napoca la Valencia s-au trezit cu zborul anulat. Oamenii spun că nu li s-a oferit nicio explicaţie.
Mii de pasageri români care trebuiau să ajungă în Peninsulă au rămas cu planurile în aer.
Zbor anulat în ultimul moment
„Ni s-a cancelat cu 5 minute înainte să decoleze. Ne-au reorientat spre alte zone, dar degeaba. Acum trebuie să stăm o zi întreagă” a povestit un pasager potrivit unui post TV.
Iar astfel de situaţii au loc zilnic în plin sezon al vacanţelor. Şi de parcă nu ar fi fost destul haos astăzi, angajaţii din aerporturile italiene au intrat în grevă. Situaţia au resimţit-o din plin pasagerii din Bucureşti. Cursa spre Napoli a fost anulată.
Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar pe principalul aeroport care deserveşte Roma, Fiumicino, sunt ţinute la sol 200 de avioane cu destinbaţii în întreaga…






























