Doi chilieni și-au făcut o viață frumoasă în România fugind de un dictator. Am fost foarte fericiți

Trimis Agerpres în Chile, Florentina peia Transmite:

I-am întâlnit pe pământ românesc, aşa cum stă scris la intrarea în clădirea Ambasadei României din Chile. Deşi au trecut peste 30 de ani de când s-au reîntors în Chile, vorbesc o limbă română aproape perfectă. Povestesc, cu accent spaniol, cu entuziasm şi emoţie despre România, o ţară în care au studiat piscicultura, respectiv ingineria şi au legat multe prietenii.

Heraldo Bastidas îşi aminteşte că a plecat singur către România în 1974 şi că singurul lucru pe care îl ştia despre această ţară erau „tractoarele universale, atâta tot”. Era în anul II la Inginerie în Chile, iar când a ajuns în România a urmat facultatea la Iaşi de unde a ieşit inginer, cu specialitatea Tehnologia în construcţia de maşini.

„Am plecat de aici cu bilet dus-întors spre Peru. Aşteptam ca după trei luni să se liniştească lucrurile aici în ţară, dar mi-au zis…

Citeşte mai mult