Un al șaselea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava, a fost finalizat de procurori. În acest dosar au fost trimiși în judecată 28 de inculpați, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 50 de candidați, în cursul anului 2020.
Conform DNA, acest dosar a fost disjuns, „având în vedere dimensiunea infracţională şi numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare”.
„În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei practice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:
OBREJA RADU IONUȚ, la data faptelor comisar șef de…
Lasă un comentariu