Sebastian Burduja, candidat PNL la primăria Capitalei, a anunțat pe pagina sa de Facebook că alături de un grup de parlamentari liberali au iniţiat un proiect de modificare a legii 4/2008 astfel încât sancţiunile contravenţionale date pe stadioane să fie suspensive de executare odată cu formularea plângerii împotriva procesului verbal de constatare şi aplicare a contravenţiei.
Potrivit iniţiatorilor, practic se aplică acelaşi regim general al contravenţiilor care se aplică şi conducătorilor de autovehicule şi tuturor celorlalti cetăţeni.
Actele de violenţă trebuie aspru pedepsite şi există cadrul legal şi mijloacele tehnice pentru a face asta. Cei vinovaţi de acte de violenţă trebuie identificaţi şi sancţionaţi exemplar. Ce nu putem să facem este să pedepsim colectiv suporterii pentru greşelile unora dintre ei. În situaţia actuală, un suporter pedepsit pe nedrept rămâne cu interdicţia participării la evenimente sportive pe…






























