Dan Diaconescu se află din nou sub control judiciar, după ce, miercuri, Tribunalul din Constanța a admis contestația procurorilor formulată împotriva deciziei Judecătoriei Constanța, care a dispus, cu doar o zi în urmă, ca fostul jurnalist să fie scos de sub această măsură restrictivă de libertate.
Sentinţa de miercuri a Tribunalului Constanţa este definitivă.
„Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva încheierii din data de 08.08.2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 20152/212/2023/a2. În baza (…) , desfiinţează încheierea contestată şi, rejudecând, dispune: (…) constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în cauză faţă de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan (…), măsură pe care o menţine, urmând să fie verificată cel târziu până la data de 07.10.2023. (…) Definitivă. Pronunţată la data de…






























