Palatul Parlamentului îşi deschide porţile pe 1 iunie. Copiii şi însoţitorii lor vor participa la o serie de momente distractive şi educative

  • Camera Deputaţilor organziează, pe 1 iunie, „Porţi deschise pentru copii”.
  • Copiii şi însoţitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului.
  • Camera Deputaţilor anunţă că, la fel ca la ediţiile trecut, copiii vor putea participa la o serie de momente distractive şi educative.

Camera Deputaţilor organziează, pe 1 iunie, „Porţi deschise pentru copii”, prilej cu care copiii şi însoţitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului, vor participa la diverse activităţi şi vor putea să vadă mai multe săli, inclusiv biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi sala de plen, anunță Mediafax.

„Camera Deputaţilor îşi deschide porţile joi, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 17.00, instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii şi însoţitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin Bulevardul Naţiunile Unite). Cei interesaţi vor…

Citeşte mai mult