Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă, de președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, la Palatul La Moneda, Santiago de Chile. Președintele României se află până pe 26 aprilie, într-un turneu în America Latină, aceasta fiind prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani.
„Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani. Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două țări și încurajarea contactelor interumane”, a anunțat Administrația Prezidențială din România, prin intermediul unui comunicat.
Pe agenda discuțiilor oficiale dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Gabriel Boric se află stadiul și perspectivele…
Lasă un comentariu