Nicuşor Dan cere reexaminarea Legii privind prezența condamnatului la proces



Preşedintele României, Nicuşor Dan, a trimis miercuri spre reexaminare Legea privind prezenţa condamnatului la proces, informează Administraţia Prezidenţială, transmite Agerpres. Potrivit sesizării, având în vedere necorelarea dispoziţiilor din legea supusă reexaminării, se poate ajunge în situaţia în care instanţa nu consideră necesară aducerea la judecată a persoanei condamnate, iar aceasta să nu fie prezentă nici prin videoconferinţă – aspect contrar jurisprudenţei menţionate anterior.

Cererea Administrației Prezidențiale aici.

„În concluzie, absenţa unor norme clare, precise, prezintă riscul unor interpretări divergente în practică. Pentru a asigura o interpretare şi aplicare unitară a textelor de lege modificate, apreciem necesară completarea normelor în discuţie, astfel încât din conţinutul acestora să rezulte fără echivoc faptul că, în ipoteza în care instanţa nu dispune aducerea la judecată a…



Citeşte mai mult