Mieii regelui Charles, furați de trei activiste: S-au predat polițiștilor. Motivul gestului

Ele au vrut să atragă atenția asupra problemei creșterii animalelor în scopuri alimentare.

Mieii regelui Charles, furați de trei activiste

Imagini publicate joi pe Twitter de asociaţia Animal Rising arată trei femei care furau de pe un câmp trei miei pentru a le oferi „o viaţă în libertate”, potrivit unei declaraţii făcute de una dintre activiste, care dezvăluia totodată că se afla în acel moment pe domeniul Sandringham. 

„Altfel, mieii ar fi fost duşi la abator în curând şi oamenii i-ar fi mâncat”, a adăugat aceeaşi activistă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, asociaţia Animal Rising precizează că operaţiunea de „salvare” a avut loc miercuri seară „în jurul orei locale 20:00” (19.00 GMT) şi că trei activiste s-au predat apoi la Poliţie.

Poliţia din Norfolk a confirmat într-un comunicat de presă că trei femei „s-au predat voluntar” la comisariatul din Slough, în apropiere de Windsor,…

Citeşte mai mult