Parchetul General a dat publicităţii ordonanţa din 15 martie, prin care a fost dispusă clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
Pentru infracţiunea prevăzută de art.197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), procurorii susţin că fapta s-a prescris încă din anul 2008.
Citește și: Grindeanu vrea desființarea ministerului lui Firea și a Ministerului Turismului. Ce propune în loc
„Conform art.197 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt…
































