Vicepremierul Dragoș Anastasiu susține duminică o conferință de presă la GUVERN, în contextul scandalului legat de mita pe care a dat-o opt ani

Vicepremierul Dragoș Anastasiu, care este în centrul unui scandal privind implicarea sa într-un dosar de mită acordată unei funcționare ANAF, va susține o conferință de presă duminică, la ora 17:00, la Palatul Victoria, transmite Guvernul.

Anastasiu a spus până acum că el a fost doar martor în dosar, nu denunțător, cu toate că DNA îl contrazice.

„În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut”, a declarat Anastasiu, sâmbătă.

Tot sâmbătă, DNA a transmis că Dragoș Anastasiu a avut calitatea de martor-denunțător în dosar.

„La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe…

Citeşte mai mult